Când pun tot ce simt pe hârtie, mă eliberează. Mă împuternicește în același timp. Las o bucată din mine, iar în interiorul meu acea bucată s-a schimbat. Scriu cum sunt și sunt cum scriu. Se afectează una pe alta. Poate să fie sclipici sau cel mai întunecat întuneric. Care poate e al meu sau l-am învățat în toți anii cât am stat acasă. Uneori la câțiva mulți ani mai recitesc ce am scris demult. Și mi-e rușine. Că am fost persoana care am fost. Că am simțit/trăit/împărtășit atât de multă ură și furie și tristețe și disperare. Ultima m-a ajutat și să ajung la speranță. Care m-a transformat în cine sunt acum. Să pot scrie ce simt fără să fie așa mult controlat de exterior. Să fie mai din suflet. Să fie mai pentru mine decât pentru cine ar citi. Să fie raw . Dar fără să lezeze pe cineva sau ceva. Incluzându-mă și pe mine. Cea care nu putea să doarmă până nu a lăsat gândurile astea care nu se mai opreau aici. De la suflet pentru suflet, poate.
au trecut ani de când am scris pe blog. atât de mult încât nici nu mai știu pe unde am pus fișierele de back-up atunci când am zis că doar schimb tema și revin în câteva zile, cel mult săptămâni. a trecut prea mult timp. o lungă așteptare să revin la o parte din mine. nu e la fel a scrie în jurnal sau public aici. agendele nu mi le citește nimeni. nu am comentarii, nu am dialog. am avut tentative de a posta pe instagram. multe fail-uri de fiecare dată. nu e spațiul meu. trebuie să respect regulile platformei. dacă vreau să ajungă la mai multă lume trebuie reel și carusel. uneori vreau doar să scriu și atât. așa că încep din nou. de la zero acum. poate o să pun ca o arhivă postările trecute. să-mi amintesc de începuturi. 2013. acum aproape jumătate de viață a mea. până atunci las aici gânduri noi. și pagini de jurnal. ce creez. pe unde merg. cum mă simt. versuri și fraze fără sens. ce bine se simte să scriu din nou.